Viețile sfinților - Episodul V: Viața Sfântului Anton de Padova

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova – Italia, ci s-a născut la Lisabona – Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lăsarea în uitare a numelui de botez şi a locului de naştere este motivată de schimbările mari intervenite în viaţa lui. La vârsta de 15 ani este trimis în colegiul canonicilor augustinieni din Coimbra; aici îşi însuşeşte o cunoaştere atât de adâncă a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi «Chivotul Testamentului», fiind sigur că dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alături de teologie, şi-a însuşit o temeinică cultură filozofică şi ştiinţifică, cultură foarte dezvoltată atunci sub influenţa filozofiei arabe. Această formaţie i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vieţii când a predicat în părţile din nord ale Italiei şi în Franţa, pentru a readuce la lumina adevărului pe cei care căzuseră sub influenţa învăţăturilor cathare şi albigense. În tinereţe, Anton dorise un alt fel de viaţă. Pe când era încă la Coimbra, au fost aduse din Maroc trupurile celor dintâi misionari franciscani martirizaţi. Când procesiunea solemnă a trecut prin faţa colegiului, tânărul Anton simte o dorinţă imensă de a deveni şi el martir. Pentru atingerea acestui scop se gândeşte că cea mai scurtă cale ar fi să devină şi el franciscan şi să fie trimis în ţările necreştine. Cu toată împotrivirea profesorilor şi a familiei, Ferdinand cere şi primeşte haina franciscană, schimbându-şi cu această ocazie numele în Anton. Se alătură primului grup de misionari care se îndreptau spre Maroc şi, fericit, pune piciorul pe pământul Africii. Aici însă, urmările bolii de care suferea, hidropizia, devin foarte supărătoare, şi conducătorul grupului de misionari îi porunceşte să se reîntoarcă în Portugalia. O furtună violentă îndreaptă corabia spre Sicilia şi fratele Anton este primit în mănăstirea franciscană din Messina. Când, pentru sărbătoarea Rusaliilor a anului 1221, toţi fraţii sunt chemaţi la adunarea generală de pe câmpia de la marginea oraşului Assisi, între cei peste 5.000 de participanţi se află şi Anton. Deşi cu totul necunoscut, Sfântul Francisc află despre pregătirea lui, îl cheamă, stă de vorbă cu el, şi confidenţial îi spune: «episcopul meu» şi-l roagă să îndrumeze pe fraţi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Cu toate că numele Anton a fost şi este purtat de foarte mulţi oameni, înţelesul lui rămîne necunoscut; probabil este un nume de familie de origine etruscă. Tradus în greceşte a devenit Antonios. Apropierea de cuvîntul anthos – floare este poetică, dar nu are bază etimologică. Pornind de la o rădăcină primară s-a format o mare familie de nume pentru bărbaţi : Anton, Antonie, Antoniţă, Antul, Tule (a), Antin, Antache, Tone, Tonie, Toniţa, Antoca, Tonca etc… Pornind de la pronunţia modernă greacă, Andonie, au rezultat numele: Andonie, Andon, Don (a), Done (a), Doncea, Donciu, Donici, Doniga. Pentru femei: Antonia, Antona, Antoaneta, Antoneta, Antonela, Antonina, Antoniada, Donca etc. Purtătorii acestor nume îşi pot aminti cu drag că marele făcător de minuni, Sfântul Anton de Padova, este unul dintre patronii lor.