Viețile sfinților - Episodul XVII: Viața Sfântului Ambroziu

Sf. Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. Pierzând curând pe tatăl său, mama sa a revenit la Roma, pentru educaţia celor trei fii ai săi: Marcelina, Satirus (mort 378) şi Ambrozie. În timp ce ei primeau o aleasă educaţie literară, mama lor se străduia să le dea şi o creştere creştinească aleasă. Aşa încât Marcelina primi, nu după mult timp, vălul verguriei de la Papa Liberius (350). Ambrozie a studiat dreptul şi a pledat câtva tirnp cu mult succes, apoi la 370, deşi tânăr, este numit de împăratul Valentinian I guvernator consular al Emiliei şi Liguriei, cu reşedinţa la Milano. Desigur, a trebuit sa dovedească îndeplinirea acestui serviciu cu o prudenţă cu adevărat pastorală, pentru că, luând parte la alegerea de episcop al Milanului, în locul lui Auxenţiu mort, episcop arian, un copil strigă: Ambrozie să ne fie episcop şi, astfel, a fost ales episcop, deşi era numai catehumen; în 30 noiembrie 374 a fost botezat, iar în 7 decembrie a fost consacrat episcop. Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat şi în întregime noii sale funcţiuni, făcându-se tuturor toate. Neobosit în cateheze şi predicare, îşi consacra timpul liber studiului Sf. Scripturi şi al Sfinţilor Părinti, mai ales al celor greci contemporani. Sf. Ieronim spune că numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat nu numai sfârşitul arianismului la Milano, dar chiar şi în toată Italia. De fapt, urcă pe tronul episcopal în cele mai grele împrejurări, Biserica din Milano fiind condusă până atunci de un episcop arian. Era deci necesar sa restabilească unirea în sânul ei, ceea ce a reuşit, având asupra tuturor cea mai salutară influentă. Episcopatul lui cade pe timpul lui Valentinian I (mort 392) şi pe timpul lui Teodosie cel Mare (mort 395) şi a fiilor lui Valentinian I: Graţian (mort 383) şi Valentinian II (mort 392). Ambrozie i-a fost sfetnic nepreţuit totdeauna împăratului Teodosie cel Mare. Împăratul Graţian îl aprecia ca pe un tată şi, după uciderea lui Graţian şi a fratelui său Valentinian II, deveniţi pe rând guvernatori ai Galiei, ale căror discursuri funebre le-a ţinut Sf. Ambrozie, acesta a contribuit cu sfatul şi cu prezenţa să potolească pe ucigaşii Maxim şi Eugeniu, care se manifestau în mod ipocrit ca apărători ai catolicismului, primul dând poruncă să fie ucis ereticul Priscilian. În anul 384 s-a împotrivit Senatului care, în frunte cu prefectul Romei, Aurelian Simacus, voia sa depună în curte statuia zeiţei Victoria. În 385, pentru a împiedica ocuparea unei bazilici de către arieni, a intrat cu întreg poporul în ea zile şi nopţi întregi şi au stat până ce duşmanii s-au convins că este zadarnică încercarea lui, cu toate că aveau de partea lor pe împărăteasa Iustina. Cel mai vestit eveniment dintre toate este acela că a impus împăratului Teodosie să facă penitenţă publică pentru masacrul de la Tesalonic (390). După cum povesteşte Teodoret în H. E. V. 17, într-o revolta la Tesalonic, mai mulţi funcţionari imperiali au fost ucişi. Pentru a răzbuna moartea lor, Teodosie a omorât câteva mii de cetăţeni. Reîntors la Milano, când a voit sa intre în biserică, Sf. Ambrozie l-a oprit în pragul uşii Bisericii şi i-a spus: L-ai imitat pe David în păcat, imită-l şi în pocăinţă. Dacă acest lucru nu este adevărat în întregime, desigur este adevărat că Sf. Ambrozie i-a reproşat Împăratului acest masacru şi l-a obligat, sub pedeapsa excomunicării, să se pocăiască, ceea ce a şi făcut, după cum însuşi Sf. Ambrozie spune: Stravit omne quo utebatur in signe regium de flevit in eclesia publica peccatum duum... gemita et lacrymis orabi veniam (De obitu Teodosii, 34). Sf. Ambrozie a murit după doi ani de la moartea lui Teodosie, în 4 aprilie 397. Sf. Ambrozie a fost un adevărat om de guvernământ, în toată puterea cuvântului. Om de Stat şi om al Bisericii. Pentru a face faţă acestor exigente, Dumnezeu l-a înzestrat cu cele mai alese calităţi: o inteligenţă vie, care cu o privire îşi dă seama de greutăţile unei situaţii; o Judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lasă înfrântă de insuccesele momentane; un sens practic prin care a ştiut să aleagă calea de mijloc. Ca om de stat a ştiut întotdeauna să sfătuiască cu dulceaţă, însă întotdeauna cu tărie. Ca om al Bisericii, a fost un episcop model, plin de zel, de grijă, care nu tine seama nici de timp, nici de puterile sale pentru a face bine altora, apărător al drepturilor Bisericii, pe care le apără uneori cu riscul vieţii sale. Ca scriitor nu este inferior altora. Sf. Ambrozie a fost un orator de seama. Avocat de prestigiu, a trecut de la bară la scaunul episcopal, exercitând asupra poporului său cea mai salutară influenţă.