6 zile pe munti (partea 2). Bistritei, cei mai frumosi munti impaduriti. Am reusit sa filmam vipera

Aventura noastra continua prin Muntii Bistritei - impaduriti, abrupti si de o rara frumusete. Mergand pe un traseu salbatic, am intalnit o vipera chiar in mijlocul drumului. Pentru unii oameni acesta ar fi ghinion, ca in cazul pisicii negre care iti taie calea. Pentru noi insa a fost un noroc neasteptat. Ne-am bucurat foarte mult sa descoperim astfel de animale sperioase, atat de aproape de noi. Serpii in general se tem, se ascund, nu stau in zonele umblate de om. Suntem in ziua a treia a excursiei noastre. Daca nu ati vazut prima parte a filmului, va las link-ul aici:    • 6 zile pe munti (partea 1). Rarau si Giuma...   Ne-am inceput traseul pe marcaj banda rosie, de la Cabana Zugreni (in video am gresit denumirea, spunand "puzdrele", imi cer scuze, mi-am dat seama abia dupa ce am postat). Inca de la inceput, am mers pe o poteca ingusta si expusa, strajuita pe partea stanga de un perete inalt si stancos, iar pe partea dreapta de apa curgatoare a Bistritei. Am trecut un pod, am trecut un baraj si apoi am inceput sa urcam prin cea mai abrupta padure prin care am fost vreodata. Dupa kilometrii parcursi in zilele precedente, recunosc ca nu mi-a fost deloc usor sa urc iar, cu rucsacul plin, pe pante atat de inclinate. M-au ajutat povestile prietenilor, care mi-au tinut mintea ocupata si moralul ridicat. Cand am iesit din padure, am ramas uimita de splendoarea peisajului stancos si a panoramei din jur. De la Varful Bogolin (1748 m), pana pe Pietrosul Bistritei(1791 m) si inca un timp dupa ce am trecut de acesta, ne-am plimbat pe o creasta deosebita, pe jumatate impadurita, pe jumatate prapastioasa si stancoasa. O minunatie de peisaj, cum nu credeam sa intalnim! Pe coborare catre Poiana Sandru, am intalnit o stana de unde am umplut sticlele cu apa. Nu am reusit sa gasim izvorul din Poiana Sandru, asa ca a fost o decizie inteleapta sa ne luam apa mai devreme. Am ajuns la locul de campare chiar la apusul soarelui. Am pastrat lumina calda a ultimelor raze si la venirea noptii, aprinzad focul. Ne-am gatit ceva hranitor si ne-am adunat sa mancam impreuna, in jurul lui. O bucurie simpla care iti incalzeste sufletul. A doua zi am coborat pe acelasi marcaj pana in Paltinis, pe un drum forestier. Pentru unii, sa mergi vara, pe un drum forestier, ar putea parea plictisitor. Noi insa ne-am intalnit pe el cu vipera, apoi am luat al doilea, respectiv al treilea mic dejun, constand in afine si fragute proaspete. Surprizele muntelui, pentru noi, nu s-au terminat aici. Am gasit hribi si am cules cativa pentru a ne face, la pensiune, o tocanita. Cred ca niciodata nu am gasit hribi atat de mari. Inca inainte sa ajungem la Manastirea Piatra Taieturii, pe cer au inceput sa se aglomereze norii si sa tune. Cand am ajuns la manastire cerul capatase culoare plumburie, compacta. Mai aveam aproximativ noua kilometri de parcurs pana in Paltinis. Ne-am luat inima in dinti si am pornit mai departe, in ciuda cerului care ne descuraja constant, cu tunete puternice si prelungi. Priveam in departare cum se descarca norii si continuam sa mergem pe drumul forestier rugandu-ne sa scapam de furia furtunii. Dupa un timp a inceput sa ploua cu picaturi mari. M-am oprit, am adapostit camera si mi-am luat pelerina pe mine. Dupa inca un minut, ploaia s-a oprit. Cerul a continuat sa tune mult timp. Chiar la iesire din padure, am avut neplacuta si neasteptata surpriza sa ne atace un grup de vreo sapte caini de la o stana. Ne-am grupat si am incercat sa ne deplasam in continuare pe drum. Nu ne aflam nici langa oi, nici foarte aproape de stana, insa cainii parca erau turbati, au incercat sa il muste pe unul dintre noi. Acesta a dat cu batul in caine, iar el s-a retras. In tot acest timp ciobanii priveau de la o oarecare distanta, de la stana. Nu au reactionat in niciun fel. Am avut mare noroc ca am fost grup mare, altfel ar fi fost destul de rau deoarece cainii acestia nu aveau nicio retinere sa muste si erau multi. Grija mare pentru cei care doresc sa ajunga in aceste zone! Nu am putut sa filmam patania, pentru ca aveam camera in rucsac, ascunsa de ploaie. Chiar si asa, nu sunt sigura ca as fi folosit camera pentru a filma, poate mai util ar fi fost sa ma apar cu ea de caini. :)) Norii nu au incetat sa tune nici cand am ajuns in Paltinis. Culmea e ca am scapat neplouati. Cerul a tinut cu noi. In urmatoarele doua nopti am ramas la o pensiune. Aveam cu toti nevoie de o zi de odihna, dupa cele patru zile in care am strabatut aproape 20 de kilometri pe zi. Va urma, in scurt timp, si partea a treia - Muntii Calimani. O zi minunata si vreme buna pe munti!