Ș A T R A

Şatra versuri-Stancu Nicolae- Obosit de-alergătură, După deal, bătrânul astru Colorează-n roşiatic Cerul până-acum albastru. Palidă şi somnoroasă, În lac, îşi spală-obrazul luna, Iar din neant apar pe boltă Stele, una câte una. Cu aripa protectoare Noaptea-acoperă pământul, Doarme tot ce e suflare, Doar puţin adie vântul. Fermecat de vraja nopţii, Ionuţ, fiu de-mpărat, Hoinăreşte prin pădurea Ce-nconjoară-al său palat. Luna îi îndreaptă paşii Spre poiana cu narcise - Loc de tihnă şi de taină, Unde făureşte vise. Deseori apucă zorii Aţipind pe muşchiul verde, Sau din florile pădurii Împletind cununi şi jerbe. Ochii-i scânteiază-n beznă Ca tăciunii-aprinşi în vatră, Când în poieniţă vede Instalată-acum o şatră. Cearta, ţipătul şi larma Tulbură tăcerea nopţii, Câini legaţi de coviltire Scheaună cerându-şi porţii. Caii pasc în iarba grasă Şi pe foc cazanu-i plin, Iar ţiganii beau din ploscă Rubiniul vin pelin. Fetele-mpletesc arginţii În cosiţe şi în salbe. Pe o mâna de fâneaţă Stau bătrâni cu plete dalbe. Mame, legănându-şi pruncii, Picotesc de-a zilei trudă. Cu picioarele desculţe, Zdrenţăroşi, copiii zburdă. La un semn, întreaga şatră L ângă foc se-adună roată. Tamburinele bat ritmul, Iar din cort apare-o fată. Vântul şi-a uitat menirea, Luna s-a oprit în loc S-o privească pe Amanda Cum dansează lângă foc. Fata codrului şi-a nopţii Şi a şatrelor regină Descreţeşte frunţi umbrite, Zâmbitoare şi senină. Zeci de tineri o adoră, prinsă-n dansul avântat. Ionuţ, ascuns prin preajmă, O priveşte fermecat. Zorile destramă vraja, Norii negri se adună, Vântul răscoleşte frunza, Anunţându-se furtună. Străjuiţi de-oşteni, călare, Şatra pleacă la palat, Răspunzând poruncii date De temutul împărat. Cu privirile speriate, Palizi şi cu faţa suptă, Se dau unii după alţii, Ascunzându-şi haina ruptă. Doamnele în rochii scumpe Şi podoabe fără preţ, Şi având în ochi mirare, Întorc capul cu dispreţ. V-am chemat s-o daţi pe-Amanda Pentru-a fiului plăcere, Să v-o scoatem la lumină Oferindu-i rang şi-avere. Iar voi părăsiţi ţinutul Fară-ntoarcere-napoi, Să trăiţi cum vă e neamul, În mocirlă şi noroi. -Din străbuni avem menirea De a fi în pribegie. Ne-am născut sub cerul liber Fără patrie şi glie. Alungaţi din ţară-n ţară, Flămânzind şi în nevoi, Suntem pleava spulberată Şi-al popoarelor gunoi. Aţi voit să-mi lepăd neamul, Oferindu-mi rang şi-avere, Să îmi murdăresc virtutea Pentru-a fiului plăcere? Cinstea nu e de vânzare, Chiar dacă ţigani suntem! Peste şatră sunt regină, Nu femeie în harem. Peste dealuri noaptea ţese Pânză deasă de-ntuneric, Stelele-şi desfac corola. O steluţă-n zbor himeric Vrajă şi dorinţi împarte , Strălucirea sa prin ani. Prin păduri, în miez de noapte, Trece-o şatră de ţigani.