Părintele Gherasim Iscu, isihastul temnițelor comuniste.

„𝑼𝒏 𝒐𝒎 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒏𝒈𝒊𝒖𝒊𝒕 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̂𝒏𝒈𝒂̂𝒊𝒆 𝒑𝒆 𝒂𝒔𝒂𝒔𝒊𝒏𝒖𝒍 𝒔𝒂̆𝒖. 𝑨𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝑰𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆𝒂.” Una dintre cele mai însemnate minuni a fost convertirea prin iubire a propriului său torționar, coleg de celulă, care s-a pocăit pe patul morții pentru toate păcatele, fiind spovedit chiar de părintele Gherasim. Au trecut la cele veșnice în aceeași noapte, de 25 Decembrie 1951 „𝑃𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑖𝑛𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡 𝑐𝑢 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢, 𝑎 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑖𝑐𝑎𝑡: «𝐴𝑢𝑧𝑖? 𝐶𝑎̂𝑛𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑔𝑒𝑟𝑖𝑖!» 𝑆̦𝑖 𝑎 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑎𝑠̦𝑎, 𝑐𝑢 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑠̦𝑒𝑧𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑝𝑖𝑒𝑝𝑡 𝑐𝑎 𝑜 𝑐𝑟𝑢𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠̦𝑖 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠̦𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑠𝑒, 𝑢𝑠̦𝑜𝑟, 𝑐𝑎 𝑜 𝑎𝑑𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑛𝑡” (Victor Stoica, Memorii. Petre Țuțea la verticală, Iași, Editura Fides, 1998, pp. 93-94). Trupul i-a fost aruncat în gropile comune de lîngă penitenciarul Târgu Ocna. După căderea regimului comunist din România, părintele a fost așezat la loc de cinste între mucenicii care au mărturisit credința în Hristos în închisorile comuniste. În anul 2021, după 70 de ani, numele i-a fost propus spre canonizare pentru anul 2025. 𝐒𝐢̂𝐧𝐭 𝐨𝐧𝐨𝐫𝐚𝐭 𝐜𝐚, 𝐬𝐮𝐛 𝐜𝐮𝐩𝐨𝐥𝐚 𝐒𝐞𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐨𝐦𝐞𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐡𝐞𝐫𝐚𝐬𝐢𝐦 𝐈𝐬𝐜𝐮.