Cântec Nou! | ȘTERGARUL -Costache Ioanid- Cântec Divin

#cantecdivin #muzicacrestina #cantaricrestine Negativ disponibil. Scrieți-ne la: [email protected] 🙏 Dacă acest video te-a binecuvântat, te încurajăm să dai like și să îl distribui și altora. Abonează-te la canalul nostru pentru mai multă muzică creștină, inalțătoare și ziditoare. Text: Costache Ioanid Muzica si Aranjament: Cântec Divin Versuri: La cina cea de Paşte, în camera de sus, înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus. Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină pe azimile calde, pe mielul... fără vină... Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite. Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite, un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege, cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege, să le aline talpa de colbul de pe drum. Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum, se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă? Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă? O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare când vasele cu apă, când praful pe picioare. Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară: — N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară? — Chiar eu? ... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân. — Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân... — Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei. — Chiar eu? ... Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei? — Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns. Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns... — Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală? — Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială... — Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu... ? Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu. Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher, S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor. De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus. Şi-acum — a câta oară? — Se-aşază iar Isus să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară: — N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară? ... Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai? ... Frumos va fi odată acolo sus în Rai! Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă. Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă? E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob! Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob? Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting, batiste-n care lacrimi în taină se preling, sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere, sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere, sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital, bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal. Se cere osteneală şi jertfă uneori. Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori. Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ţi-e dat, cât mătura şi acul şi rufa de spălat, cât cratiţa, toporul şi roata la fântână. ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână. Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi, să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi; să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul? — Chiar eu? ... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân. — Chiar eu? ... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân... — Chiar eu? ... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns. — Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns. Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina, iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina, încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus. Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi, Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi. La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă, El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă. Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână! Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână! Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge! Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge! ... * Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul! Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul! Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună; dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!