Simida Istrate - Ploaia de petale

Fragment din volumul: Simida Istrate, „Dumnezeu, Prietenul casei mele”, Editura Biblos, Cluj-Napoca, 2023. Vezi: https://biblos.ro/produs/simida-istra... Foarte conștiincioși, în fiecare an săpam și aranjam straturi în care puneam semințe, cu nădejdea că vom culege rod în grădina mică, dar suficientă pentru câteva straturi și câțiva pomi fructiferi. Fusese o primăvară ploioasă în acel an și, ocupați cu multă activitate, cu lecțiile celor cinci școlari, a trecut suficient de mult timp în care nu ne-am uitat prin grădină să vedem ce mai este pe acolo. În ziua în care am văzut câtă buruiană a năpădit straturile mele, am hotărât ca toată familia să facem ordine în grădină în ziua următoare. Eram aplecată asupra unui strat în care fuseseră semănați morcovi. Abia se vedeau, firavi fiind, iar eu încercam să smulg buruienile ce crescuseră din belșug în urma ploilor. Parcă niciodată ca și atunci nu am simțit atâta tristețe la cât de blestemat este pământul... cum am semănat morcovi și pălămida a crescut fără ca cineva să o semene. O tristețe fără seamăn a copleșit inima mea. Nu aveam niciun spor. Aplecată asupra acelui strat, deodată parcă mi s-au deschis ochii și ceea ce nu observasem până atunci, acum vedeam foarte clar: o mulțime de petale printre buruienile și morcovii de pe strat. Adânc sensibilizată, mi-am înălțat ochii spre cer: „Doamne, Îți mulțumesc frumos. Mi-ai presărat petale și miresme în jurul meu ca să îmi înseninezi munca asta atât de neplăcută. Cât ești de bun!” Cu o altă stare de spirit, am început cu mai mult spor să smulg buruienile. Câte o pală de vânt zbura în jur alte petale. Se scutura cireșul. Mai încolo erau caiși și meri plini cu petale. M-am gândit la câtă exactitate există în legile creației! Cum ascultă fiecare și nu întârzie niciun pom când e vremea să își scuture petalele, iar apoi să aducă roadă. Ca niciodată am reflectat în dreptul meu: tot o creație a marelui creator... dacă, la anii mei, sunt la locul în care vrea Stăpânul să mă aflu, dacă am roadele pe care El le dorește? Toată ziua apoi am fost frământată de aceste gânduri, iar când priveam pe geam, parcă înadins un vânt ușor zbura petale ca niște furnici ușoare. Seara n-am putut dormi, așa că m-am așezat la masă și am început să scriu. „A înflorit cireșul și ploaia de petale, A nins peste pământul cel negru și uscat... Când am călcat deunăzi prin albul de miresme, Am tresărit îndată și m-am înfiorat! Căci câtă curăție, ce alb, ce sfânt, ce tainic Ascunde floarea albă și cât de minunat – A conceput Stăpânul să-mbrace-n frumusețe Pământu-acesta negru, atât de blestemat... Am căutat în mine să văd de ce mi-e teamă... Mă copleșește-amarul acum... de ce regret Că a trecut iar anul și dorul tot mă cheamă Să-mi schimb simțirea, gândul, să calc pe drumul drept. Că floarea ce sclipește pe ramul din grădină Ascunde-n ea o taină, un rod bogat la vară Și a-nflorit cireșul și mărul, și caisul, Și toate își au vremea și-i primăvară iară. Așteaptă iar Stăpânul, și iar, și-a câta oară Să vadă că-nflorirea și albul cel sfințit O să aducă-n viața-mi de chin și-mpovărare Un rod bogat de pace și slavă, înmiit. Ajută-mă, o, Doamne, ca-n viața asta scurtă De peregrin în lume, de tainic călător Să-mi fie-a mea umblare și viață, și simțire Încununate-n glorii de fiu biruitor. Și rodul meu să fie îmbelșugat atuncea Când fi-voi eu strigată în ziua zorilor...” M-am rugat și eu ca și fratele Niculiță Moldoveanu când avea niște versuri în fața lui: „Doamne, te rog, dă și melodia acestor cuvinte”. Astfel am primit și linia melodică a acestor versuri. Nu am să uit niciodată lecția pe care am primit-o atunci: să privesc petalele vieții și nicidecum buruienile ei.