Tenorul Ion Piso, la 98 de ani. O viață în slujba muzicii și a sunetului perfect

0:00 Intro 0:14 Cum a ajuns, pe nepregătite, solist la operă 5:32 Care e diferența dintre o vrabie și o privighetoare 6:15 Finalizarea studiilor muzicale 7:25 A trecut la muzică "de foame" 13:29 Câte limbi vorbește 14:10 Întoarcerea lumii la operă 16:27 Tainele vocii 17:03 În căutarea tehnicii cântului perfect 27:35 Maestru de canto și autor 28:42 Cum definim registrul vocii 30:50 Audiție împreună:"Je crois entendre encore" - Pescuitorii de perle de Bizet 34:59 Povestea de dragoste 36:41 Întoarcerea în România, după Revoluție 39:29 Audiție împreună: "La Donna e Mobile" - Rigoletto de Verdi 42:20 Final La final de februarie 2026, am realizat un interviu cu tenorul și maestrul de canto Ion Piso, în casa domniei sale din București. Ne-a așteptat binevoitor, îmbrăcat elegant și mirosind discret a parfum fin. Pe masă avea două smart-phone-uri, pe care le manevra cu ușurință - dar le-a pus deoparte, ca să stăm de vorbă în tihnă. Ne-a explicat de la început că e o încurcătură cu vârsta sa scrisă pe internet și că nu e adevărat că ar fi împlinit 100 de ani. Este născut pe 26 aprilie 1928, dar pentru că în străinătate uneori se scriu altfel datele de naștere, anul la început, iar ziua la sfârșit, cineva a răsturnat 26.04.28 în 28.04.26, așa că a fost avansat, pe nemerit, în grad de centenar. Nu a vrut să plece din România și nici nu și-a planificat plecarea. Totuși, ca o manevră a aceluiași destin care îl voia pe drumul muzicii auzite de toată lumea, în august 1968, casa de discuri Philips din Hamburg i-a propus un contract și el a acceptat, l-a semnat. Când însă soția sa a mers la agenția de impresariat pentru aprobările legate de plecarea temporară, a fost refuzată clar și tăios: „I-au spus că nu-i voie să plece nimeni în Germania, în Israel, în America, și încă în două, trei țări. «Gata, nu se mai poate», i-au zis. Dar ea, drăguța, a mai mers o dată și a insistat, «dar, uite, are de făcut un disc, a semnat contractul!» Și atunci i s-a răspuns: «Doamna Piso, România nu poate să își riște independența din cauza carierei lui Piso»." Răspunsul autorităților i-a hotărât soarta. Într-o noapte, chiar după un concert la Ateneu, folosindu-se de pașaportul pe care încă nu îl predase de la o plecare precedentă, s-au urcat în mașină și, cu câteva bagaje făcute în grabă, au trecut granița pe la Stamora Moravița. Vameșilor le-a povestit dezinvolt o istorie cu niște vagoane de la Ungheni, în care au tras sovieticii, ca să pară cât mai relaxat, aveau pașaport, deci nu au avut probleme la graniță, au trecut. „Pur și simplu am uitat să ne mai luăm la revedere de la dictatura proletariatului. Ne-am spus că așteptăm până se lămuresc ei singuri”, spune, râzând. „S-au lămurit” abia un sfert de secol mai târziu. În tot acest timp, Ion Piso, alături de soția sa, scenografa Livia Piso-Filipașcu, a cucerit lumea... Apoi, după Revoluție, a revenit în România. Urmăriți în materialul video realizat pentru Inimile vorbesc românește o istorie de viață, de iubire, de dedicație față de muzica de operă și tehnica unui canto desăvârșit.