Singura, la cort, pe Creasta Muntilor Baiului

In aceasta drumetie din Muntii Baiului am mers singura. Dar, sa stiti, nu m-am simtit deloc singura deoarece v-am avut alaturi pe voi ("omuletii din camera" , cum a spus foarte dragut fratele meu). Am ajuns cu trenul in Sinaia, in jurul orei pranzului, prin ceata. Am inceput sa urc pe un traseu nemarcat, spre Varful Gagul Mare. Cunosteam traseul deoarece il mai parcursesem inainte. Am lasat norii in vale si, nu dupa mult timp, am iesit in golul alpin. Priveam Muntii Bucegi si imi aminteam de peisajele care m-au lasat muta de uimire pe Turul Mont Blanc-ului din Alpi. Parca revedeam aceeasi priveliste de atunci, cu muntii inalti avand crestele inzapezite si profilate pe cerul senin, cu stancile cernite ce aveau poalele imbracate in conifere verde inchis, cu vai in care se joaca linistita ceata. Am retrait aceeasi bucurie ca atunci. Cu cat urcam, zapada devenea mai mare, ajungand in unele locuri pana la genunchi. Soarele se lasa la orizont, iar eu nu eram tocmai sigura unde aveam sa campez. Imi doream sa amplasez cortul spre est pentru a intalni soarele inca de la rasarit, in caz ca avea sa nu fie innorat. Odata ajunsa in creasta principala a Muntilor Baiului, mi-am dat seama ca vantul mi-ar fi dat mult de furca peste noapte, daca as fi ramas acolo. Prin urmare am ales sa mai cobor putin si sa gasesc un loc de cot pe forestierul ce merge in dreapta Varfului Mierlele. S-a dovedi a fi alegerea ideala. Dimineata m-am trezit in Paradis! Totul era alb si luminat in divinele culori ale rasaritului. Norii pluteau linistiti in vai, probabil dincolo de linia orizontului. Cred ca inca dormeau. Zapada, inca incremenita dupa gerul noptii, se dezmortea sub atingerea soarelui. Totul stralucea. Ce minunatie! Cu o seara inainte nu m-am mai hazardat sa imi gatesc. Simteam ca, daca as fi facut acest lucru, as fi consumat mai multa energie stand in frig sa gatesc, decat mi-ar fi dat mancarea calda in sine. Asa ca am profitat de sandvisurile reci care mi-au mai ramas, pastrand pentru dimineata mancarea la plic. In caldura diminetii puteam sa ma hranesc si sa beau ceai linistita. Aveam peisaj, aveam chiar si pasari cantatoare din cand in cand. O atmosfera de rasfat, cum imi place mie. Dupa ce mi-am strans tabara, am revenit in creasta si am continuat pe ea pana la Varful Piscul Cainelui. De acolo, am facut stanga spre Sinaia. Atat traseul de creasta din Muntii Baiului, cat si traseul spre Sinaia de pe Piscul Cainelui sunt marcate, insa pe timp de iarna marcajele sunt rare, majoritatea aflandu-se sub zapada. Norii, la randul lor, pot ingreuna orientarea. De aceea, este utila o aplicatie GPS pe telefon (iar telefonul sa fie incarcat). In vreme ce coboram, impresionata de peisajele de exceptie prin care ma plimbam, norii urcau spre mine. Curand ne-am intalnit. La inceput, am trecut prin voalurile rarefiate si luminate ale cetii, apoi prin aburii umbrosi ce abia lasau sa se vada siluetele copacilor. Dupa un timp, de deasupta mea a inceput sa ninga si sa se auda trenul din gara Sinaia. Sper ca v-a placut sa petreceti timp alaturi de mine, in salbaticia Muntilor Baiului. Va astept cat mai curand cu noi aventuri. Calatorii minunate si vreme buna pe munti!