NUMAI UNA

Pe umeri pletele-i curg râu - Mlădie ca un spic de grâu, Cu şorţul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Şi cînd o văd, înebunesc; Şi cînd n-o văd, mă-nbolnăvesc, Iar cînd merg alţii de-o peţesc, Vin popi de mă dezleagă. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec - Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo şi-o petrec Cu ochii cît e zarea. Aşa cum e săraca ea, Aş vrea s-o ştiu nevasta mea, Dar oameni răi din lumea rea Îmi tot închid cărarea. Şi cîte vorbe-mi aud eu! Toţi fraţii mă vorbesc de rău, Şi tata-i supărat mereu, Iar mama la icoane Mătănii bate, ţine post; Mă blestemă: -"De n-ai fi fost! Eşti un netot! Ţi-e capul prost Şi-ţi faci de cap, Ioane! ". Îmi fac de cap? Dar las' să-mi fac! Cu traiul eu am să mă-npac Şi eu am să trăiesc sărac, Muncind bătut de rele! La fraţi eu nu cer ajutor, Că n-am ajuns la mila lor - Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor De grija sorţii mele!. Mă-ngroapă fraţii mei de viu! Legat de dînsa, eu să ştiu Că am urîtei drag să-i fiu? Să pot ce nu se poate? Dar cu pămîntul ce să faci? Şi ce folos de boi şi vaci? Nevasta dacă nu ţi-o placi, Le dai în trăsnet toate!. Ori este om, de sila cui Să-mi placă tot ce-i place lui! Aşa om nici vladică nu-i Şi nu-i nici împăratul! Să-mi cînte lumea cîte vrea, Mi-e dragă una şi-i a mea; Decît să mă dezbăr de ea, Mai bin-aprind tot satul