Ektro - Scrisoarea a III-a [versuri Mihai Eminescu]

© 2014 EKTRO Detalii ↓ ↓ ↓ Susţinere proiecte EKTRO: RO48 RNCB 0495 1249 4175 0001 Magazin EKTRO: https://letrico.ro/shops/ektro Text: Mihai Eminescu Interpretare: Ektro Instrumental: Olsen Mix / Master: Vio Artwork: Anonym Artworks Piesă înregistrată în | 19 : 48 Records | _______________________________________­________ ►EKTRO:   / ektro.romania   ►Vio:   / vio.pirvan   ►Anonym Artworks:   / celestinmario.mcm   _______________________________________­________ VERSURI Mihai Eminescu - Scrisoarea a III-a: (o mica parte din Scrisoarea a III-a) La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. Tu eşti Mircea? Da-mpărate! Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi; Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale... De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război. Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici gândeşti, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus, Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare. N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri; Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi, Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii, Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!... La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins. Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă, Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs... Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag? De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti. Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti. După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe; Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod; Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă - Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt, Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ. Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier, A credinţei biruinţă căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul... Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!(x2)