Judecata | Poezie scrisă și recitată de Costache Ioanid

Este o înregistrare veche, calitatea nu este foarte bună dar se înțeleg versurile. Versurile cântării de la urmă sunt scrise de Traian Dorz. Audiție ziditoare! Judecata Și-acum iată judecata, Domnul judecă-n Sion, Nourul de martori vine lângă strălucitul tron, Stau în faţă acuzaţii, milioane, mici şi mari, Se-nfioară împăraţii între hoţi şi cămătari. Primul suflet vine-n faţă: -"Tu, de ce nu M-ai primit?" -"Eu aveam avere multă, n-aveam vreme de gândit". Şi-a chemat Judecătorul primul martor în proces: -"Avraam, ce-aveai în lume, când din lume te-am ales?" -"Doamne, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat, Saci de aur şi podoabe şi veşminte de-mpărat ". -"Şi-ai putut primi Cuvântul, tu, bogatul Avraam?" -"De-ar fi fost al meu Pământul, totul Ție îţi dădeam". Se rosteşte scurt sentinţa; vine-al doilea acuzat. -"Tu de ce-ai respins credinţa?" -"Eu eram bolnav în pat". Şi din nourul de martori vine unul din norod; -"Cum te-aflai tu - spune Domnul - când Mi-ai fost întâiul rod?" -"Împărate, niciodată ceasu-acela n-oi uita, mă aflam atunci pe cruce, tocmai lângă crucea Ta". Domnul judecă pe altul: -"Pentru ce-ai respins credinţa?" -"Doamne, pe la noi atuncea doar doi, trei, urmau Căinţa ". La un semn apare-un martor cu păr alb, cu alb veșmânt: -"Spune tu, cu tine-alături, câți credeau pe-ntreg Pământ?" -"Doamne, când vesteam potopul - spune martorul cu greu - Nimeni nu urma credinţa, nimeni, Doamne, numai eu." Şi-acum vine-o acuzată. -"Tu de ce nu M-ai primit?" -"N-aveam timp, aveam atâtea de cusut, de îngrijit." -"Tu, Tabita, pe câți oare îngrijeai? - Parcă vreo doi..." -"Ba pe mulţi", spun zeci de glasuri,"şi pe noi","ba, şi pe noi." Vine altă acuzată; -"Tu?" - "O, Doamne, Preaslăvite, Tu ştii tot, eram frumoasă şi învinsă de ispite." -"Spune, strigă Salvatorul, tu, Maria din Magdal, Cum erai?" - "Eram frumoasă şi plutind pe-al lumii val, Sufletu-mi de şapte lanţuri era prins şi ferecat, Dar eu am venit la Tine, și Tu toate le-ai sfăr'mat." -"Tu?" Alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare. -"Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare." Domnul face-un semn spre martori, juriul marelui examen, Şi se vede-un car deodată şi din car coboară-un famen. -"Tu, spre Templul Meu, de unde te porneai când te chemam?" -"Eu din Africa, Stăpâne, din Etiopia veneam." Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat: -"Doamne, Tu chemai prostimea, eu eram un învățat." Domnu-alege-acum un martor, unul singur e de-ajuns. -"Luca, ce-ai fost tu în lume?" -"Doctor", martoru-a răspuns. Domnul judecă 'nainte. Vine-un prinţ de mare neam. -" Tu de ce-ai respins credinţa?" -"Eram rege, nu puteam." Şi ca martor e-o femeie. -"Tu, Estera cea frumoasă, Când riscai slujind credinţa, ce erai?" -"Împărăteasă." Acuzatul se retrage. Următorul la-ntrebare E un avocat cu vază: -"Doamne, cer o amânare, Incidentul se respinge. Vine-un mare proprietar. -"Doamne, vreau să vin cu martori și cu probe la dosar! Vreau un avocat de seamă, dau oricât să fie-adus." -"Prea târziu!" - răspunde Domnul - "pân-acum să ţi-l fi pus!" "Voi, copii", întreabă Domnul,"avocat v-aţi pus sau nu? Cine v-a fost avocatul?" Şi răspunde corul: "Tu!" Domnul judecă-nainte. Vine-un tânăr acuzat: -"Doamne, eu eram prea tânăr când din lume m-ai chemat." -"Ieremia!" strigă Domnul, -"Eu", răspunde el umil, -"Cum erai când ţi-am spus: vino!"? -"Eram Doamne, un copil." Şi în rând cu Ieremia vin din nourul cel sfânt Iosif cel frumos şi tânăr de ispită neînfrânt, Samuel, ce din pruncie Domnul l-a împrumutat, Iosua și Caleb, ce-n ţara cea promisă au intrat, David, cu o praştie în mână, un copil cu păr bălai, Iosia, băiețașul rege, credincios lui Adonai, Daniel, şcolar de frunte ce-ntrecea orice haldeu, Şi cei trei ce-au stat în flăcări lâng-un Fiu de Dumnezeu, Vine dârz Botezătorul ce pe Domnul prevestea, Vin copiii care-n Templu L-au primit cu "Osana!", Vine-apostolul iubirii, tinerelul înţelept Ce şi-a sprijinit la Cină tâmpla pe cerescul piept, Vin cei tineri ca o rouă cu podoabe sfinte-n zori, Vin cântând cântare nouă, şi cu glas şi din viori. Acuzatul pleacă fruntea şi se-ntoarce lăcrimând. Domnul judecă-nainte. Suflete vin rând pe rând.... Şi-acum, tu, ce azi în ceruri încă n-ai apărător, Crezi tu, că la judecată vei sta tot nepăsător? Nu uita, umblând în viaţă din păcat în alt păcat, Că în ultima instanţă, nu există avocat.