Nicolae Pitis, TEZAUR UMAN VIU, Lapusul Romanesc, Maramures

Nicolae Piţiş are 87 de ani, dar încă bate ţara în lung şi în lat pentru a face auzite doinele maramureşene. Stilul arhaic interpretat de ciobanul din Ţara Lăpuşului poartă numele de „horea din grumaz“ şi este tot mai rar întâlnit în ţară. Pe badea Piţiş l-am cunoscut la un festival în Bistriţa-Năsăud, voiciunea sa şi poveştile sale presărate cu glume înveselind întreaga atmosferă. A fost însoţit de Casandra, singura ucenică din cei 50 pe care i-a avut de-a lungul timpului şi pe care a reuşit să o înveţe tainele horitului cu noduri. Spune că ai nevoie de talent pentru horitul din grumaz şi că nu oricine poate să interpreteze acest stil muzical. Ciobanul s-a născut în Lăpuşul Românesc, o localitate din Maramureş, la vreo 50 de kilometri de Baia Mare. Întrebat ce este de meserie, Badea Piţiş spune că s-a ocupat cu de toate, de la făcut geamuri şi vopsit case la oierit şi, mai ales, cântat. Mândru de reuşita sa artistică, mai spune că nu a făcut multă şcoală, însă acest lucru nu l-a încurcat foarte mult în viaţă. Badea Piţiş a uimit cu glasul său România, dar şi ţările cărora nici nu le mai ştie numărul. A învăţat să cânte de la părintele său care, la rândul lui, a deprins secretele horei cu noduri tot din familie. Nenumăratele premii obţinute în anii de când încântă urechile iubitorilor de folclor cu doinele sale pălesc însă în faţa titlului oferit de către UNESCO. Bătrânul a fost declarat cel mai autentic interpret al doinei maramureşene, primind titulatura de „tezaur uman viu“, alături de alte nouă persoane care se încăpăţânează să ne ducă mai departe tradiţiile. Pe lângă Nicolae Piţiş, au mai primit titlul o încondeietoare de ouă, o pictoriţă de icoane, un cojocar şi un olar, cea mai în vârstă dintre cei zece cei mai valoroşi români fiind Maria Poenaru care, la cei 93 de ani ai săi, încă mai pictează icoane pe sticlă. Deşi este conştient de importanţa titlului, bărbatul spune că nu ştie dacă-l merită, pentru că nu a făcut şcoli speciale cum au făcut alţii, ci doar a dus mai departe ce i-au lăsat strămoşii săi. Faima lui Moş Nicolae datează din anii ’70 când a avut ocazia să apară în filmul „Pintea“, al regizorului Mircea Moldovan. Deşi imaginile au căzut la montaj, doina sa maramureşeană, „După pui de lăpuşan“, se regăseşte pe coloana sonoră a peliculei. După aventura din lumea cinematografică, Badea Piţiş a fost invitat să se mute în Bucureşti, însă rapsodul a refuzat categoric, pentru că inspiraţia nu-i vine decât la munte, printre animale, şi nu printre blocuri. Talentul bătrânului a fost recunoscut şi de Grigore Leşe, care încă îl mai vizitează şi care a deprins secretele horitului din grumaz tot de la el. Ciobanului îi sunt nelipsite instrumentele care îi completează perfect glasul. Dacă fluierul e cel folosit de strămoşii noştri acum sute de ani, trâmbiţa a suferit unele modificări: dimensiunile i-au fost reduse considerabil, iar lemnul a fost înlocuit cu metalul, pentru a fi mai uşor de transportat întrucât „trâmbiţa de trei metri de la stână nu încape în avion“. Rapsodul are o mare dezamăgire, legată de faptul că doinele sale nu mai sunt actuale şi, spune el, nu se mai potrivesc cu realitatea. Obiceiuri precum seceratul, cultivatul cânepei sau cătănia nu mai sunt cunoscute, iar rapsodul riscă să nu fie înţeles de cei cărora le doineşte cu plăcere. „O fost cântece multe, frumoase, din acele vremuri. Amu degeaba le spun, că nici nu ştiu ce-i acela război, cred că vin ruşii peste ei când aud de aşa ceva. Cele vechi nu mai au valoare, că nu-i cine le asculta, nu înţeleg ce le spun. Ştiţi cum îi, nu poţi face stână toamna“, explică Nicolae Piţiş. Rămas singur cu oile sale, după moartea soţiei, rapsodul spune că va merge oriunde va fi chemat, cât timp îl vor ţine puterile şi nu pentru bani, ci pentru a face auzită doina maramureşeană.