NEGHINITA - Poveste de Barbu Stefanescu Delavrancea | POVESTI PENTRU COPII 2018

NEGHINITA - Poveste de Barbu Stefanescu Delavrancea | POVESTI PENTRU COPII Pentru cele mai noi postari nu uitati sa va Abonati la canalul nostru. "*"URMEAZA SA ADAUGAM POVESTI NOI IN FIECARE LUNA"*" Kidix - Basme si Legende - URSUL Pacalit De VULPE - De Ion Creanga Povestitor: Vocile desenelor animate Facebook:   / povestisibas.  . Grup Facebook:   / poves.  . Iti mai recomandam sa vizionezi: Basme si Legende - Piparus Petru si Florea Infloritu Partea I: https://goo.gl/V9Bn8C CAPRA cu 3 iezi: https://goo.gl/NkLjz5 Basme Romanesti 5 paini de Ion Creanga: https://goo.gl/ti1VFF ION BUZDUGAN ★ POVESTE 2017★: https://goo.gl/yDaiXg ALEODOR Imparat ★ POVESTE 2017★: https://goo.gl/sbgWn5 Povesti de Basm - Fat Frumos si Fata lui Rosu Imparat: https://goo.gl/Lg7cKB Povesti de Basm - Povestea lui Stan Bolovan: https://goo.gl/KgUBG7 Povesti De Basm - Greuceanu Petre Ispirescu: https://goo.gl/mtjxQk Povesti De Basm - Praslea cel voinic si merele de aur: https://goo.gl/X7wEga A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiaşul ei. Şi unchiaşul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănutat şi n-ar fi tuşit câteodată. Ba uneori, ca să-şi mai ţie de urât, tot ea vorbea şi tot ea răspundea. Şi râdea ea de ea, ca şi cum ar fi râs ea de altcineva, înşirând ochiurile pe cârlige. – Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrâneţile noastre! – Cât, de? cât? – Îhi, îhi, mult de tot! – Adică ce, nu te-ai mulţumi şi c-o fată mare? – Ba, ce să zic, bine ar fi ş-o fată… – Da, dar la fată vrea zestre. – S-ar găsi, că eu şi unchiaşul avem ce ne trebuie şi nu ne trebuie mult, trei coţi de pânză albă şi câte un coşciug; iar boii moşului, iar plugul moşului, iar casa moşului şi a babei, toate ar fi ale fetei. – Bine, mătuşă, bine, da’ de unde şi fată? Tu nu ştii că copacii uscaţi nu mai dau de la rădăcină? Şi bătrâna începu să râdă şi să ofteze: "hi, hi, hi, ooof, of!" – Ei, toate se întorc, şi apele se întorc de la Dumnezeu, numai tinereţile ba. Ce nu e la timp nu mai e niciodată. M-aş mulţumi eu şi pe un prichindel de băiat. – Ba te-ai mulţumi şi pe-o codană. Tu să-nşiri, şi ea să deşire, tu să cerni, şi ea să risipească, tu să pui de mămăligă, şi ea să răstoarne căldarea pe foc. – Dacă e pe-aşa, m-aş mulţumi şi pe-un copil cât ghemul, numai s-aud în casă "mamă", că mult e pustiu când uşa se închide peste doi bătrâni. – Da’ dacă ar fi mai mic? – Fie şi mai mic. Şi bătrâna începu să râdă. – Ce neroadă! – Ba neroadă, nu glumă! – Dar dacă ar fi cât un bob de mazăre? Şi tocmai când da bătrâna capul peste cap de râs, odată tresări că, de după uşă, se-auzi un glas ascuţit şi înţepat: – Dar dacă ar fi cât o neghiniţă? Bătrâna se uită, se uită şi începu să se închine. – Bine, bine, zise acelaşi glas, văd eu că nu-ţi trebuie copii… Baba îşi luă inima în dinţi şi zise: – Ba-mi trebuie… da’ unde eşti… cine eşti? – Cine sunt? Neghiniţă, gândul lumii. De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor şi-i ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă, ş-am râs de m-am prăpădit când am văzut ce-ţi trec prin minte… – Ei, aş! Ce mi-a trecut? Nimic! – Nu e adevărat, răspunse Neghiniţă râzând, omul spune mai puţin decât gândeşte. Dacă nu-ţi şopteam eu că copacul uscat nu mai dă de la rădăcină, cine ştie ce-ai mai fi spus… Baba se făcu ca para focului. – Zău aşa… nu te ruşina, mamă, nu zău… Aşa e omul. Când e mic face nebunii fiindcă e mic; când e la tinereţe face nebunii fiindcă e tânăr, iar la bătrâneţe se gândeşte la nebunii fiindcă nu le poate face… Bătrâna pierdu sfiala şi răbdarea şi se răsti cât putu: – Neghiniţă, ci tacă-ţi gura şi vin să te văd! Şi pe loc se-auzi un ţâşt ca de lăcustă şi un bâzâit ca de albină. Bătrâna simţi pe mână o picătura caldă. – Iacătă-mă şi pe mine!… Biata femeie făcu nişte ochi mari cât toate zilele şi se miră toată de ce văzu pe mână, că cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi minunat mai mult.