Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Cum să îl înțelegem mai ușor?

BACPLUS: https://payhip.com/b/pnhTU Astăzi vorbim despre poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - și-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micșorează, ci tremurătoare mărește și mai tare taina nopții, așa îmbogățesc și eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister și tot ce-i neînțeles se schimbă-n neînțelesuri și mai mari sub ochii mei- căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte. Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este așezată în fruntea volumului Poemele luminii, publicat la 1919, servind drept manifest literar al întregului volum. Poezia este o artă poetică, întrucât autorul își exprimă propriile convingeri asupra aspectelor esențiale ale poeziei și asupra rolului pe care aceasta îl ocupă. Prin mijloace artistice, sunt redate idei, concepții inedite și un crez specific care încearcă o definiție a creației literare: raportul dintre poet (artifex) și poezie (ars), raportul dintre poet și lume, problematica cunoașterii prin poezie. Poezia reprezintă un discurs liric modern, cu influențe expresioniste: fapte demonstrabile prin stil, prin elementele de prozodie, prin eul nietzscheenian exacerbat, prin principiul fanteziei dictatoriale, prin sentimentul absolutului și, totodată, prin tensiunea lirică creată. Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale universului: concluzia la care se ajunge este aceea că, pentru a accesa cunoașterea, este nevoie de iubire - o comunicare afectivă totală. Titlul constituie, la rândul său, o metaforă revelatorie (conform lui Lucian Blaga, metafora poate fi de două feluri: plasticizantă - mai degrabă ornamentală, care are rolul de a întregi expresia directă a cuvintelor și revelatorie: care are rolul de a valorifica semnificații noi ale cuvintelor.) este reluat în primul vers al poeziei. Prin afirmația „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" poetul se opune cunoașterii paradisiace, îmbrățișând, mai degrabă, misterul și protejându-l. Utilizarea repetitivă atât în titlu și în primul vers, cât și în interiorul textului este o marcă a exacerbării expresioniste. În sfârșit, refuzul „strivirii" denotă, în genere, refuzul descifrării raționale a frumosului. Prin „corola de minuni a lumii" este redată imaginea perfecțiunii, a absolutului (circularitate este surprinsă frumusețea universală, idealul), iar rolul eului creator este acela de a adânci taina, nicidecum de a o „sugruma".