Cântă-mi o Poezie: George Coșbuc - Dragoste învrăjbită (folk-pop)

Salutare și bun venit pe canalul „Cântă-mi o poezie”! Astăzi pășim direct în mijlocul unei drame pasionale și pline de viață din satul românesc de altădată. Redescoperim împreună geniul de povestitor al lui George Coșbuc prin una dintre cele mai frumoase și dinamice idile ale sale: poezia „Dragoste învrăjbită”. Știați că această poezie a fost publicată pentru prima dată în celebra revistă Vatra, pe care Coșbuc o conducea alături de Ioan Slavici și I.L. Caragiale? Ulterior, în 1896, a fost inclusă în volumul Fire de tort. În textul original, care are peste 300 de versuri, Coșbuc radiografiază perfect psihologia unei fete îndrăgostite. Simina se ceartă cu mama ei din cauză că mintea îi zboară la iubitul ei, Lisandru, și își strică toată cusătura de pe cămașa tradițională. Pentru fetele de la sat, felul în care coseau o ie era o adevărată carte de vizită, iar greșelile de pe pânză o dădeau imediat de gol că are inima în altă parte. Pentru acest videoclip, am extras esența acestei tensiuni și am transformat-o într-o piesă pop-folk. Melodia începe simplu și autentic, cu o voce feminină ce pare că spune o poveste în pragul tindei, acompaniată doar de chitara acustică. Ritmul crește însă treptat, adăugând accente de tamburină și vioară, culminând cu explozia totală de frustrare și pasiune din celebrul vers de final: „Dă-le, mamă, în foc!”. Pregătiți-vă pentru o poveste intensă despre dragoste, secrete, tradiție și revolta tinereții. Ascultați... „Dragoste învrăjbită” de George Coșbuc. Fata sta la poartă — mă-sa la prilaz. Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lacrimi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se învârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spună Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceilalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar când a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spună, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde; Crucile pe umăr nu le-ai dus în șir. Numără, Simino, numără pe fir; Trei le treci și două le desparți deoparte, Ca să iasă forma scrisă ca la carte. Florile altiței, tu le spânzuri sus, Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negrul fluturii pe coate! O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spună Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. A văzut Simina greșurile toate Și-a început să taie cusătura-n rând. Se uita la pânză! dar nebunu-i gând Alerga departe, numai foc și pară. Când se întoarse-n urmă mamă-sa de-afară Și-a pus mâna-n șolduri și-a privit-o drept: Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a fost bun: păi, uite mânecile-s rele! Ce-ai făcut? Stai beată și te uiți la ele! Ea prinzându-și toate sculele-ntr-un loc Le-azvârli deoparte: Dă-le, mamă, în foc!