Începutul adevărului - Oglinda, 1994

Începutul adevărului, cunoscut și sub numele de Oglinda, este un film românesc din 1994, regizat de Sergiu Nicolaescu. El înfățișează evenimente din istoria României care s-au petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în anii ulteriori, concentrându-se pe lovitura de stat care a răsturnat de la putere regimul autoritar al mareșalului Ion Antonescu. Filmul începe cu următorul motto: „Istoria e prima carte a unei națiuni în care vedem trecutul, prezentul și viitorul” și încheie cu următorul motto: „Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete”. În august 1944, situația armatelor germane și române pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial era dezastruoasă. Frontul era rupt, diviziile hărțuite, iar militarii români nu mai voiau să lupte. Armata Sovietică intrase deja pe teritoriul României, iar generalul german Johannes Friessner plănuia retragerea armatelor pe linia Nămoloasa-Focșani-Brăila. Rapoartele sale trimise lui Adolf Hitler și lui Joachim von Ribbentrop rămăseseră fără răspuns. În această situație gravă, la Palatul Regal au loc mai multe întâlniri conspirative ale regelui Mihai I cu unii conducători ai Armatei Române printre care generalii Constantin Sănătescu și Constantin Vasiliu-Rășcanu și cu liderii principalelor partide politice: Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu. În urma acestor consultări, regele decide să aibă o întrevedere la 26 august cu mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului, în care să-i ceară să încheie imediat un armistițiu cu puterile aliate și să iasă din alianța cu Germania nazistă. În caz contrar, mareșalul va fi arestat și se va constitui un guvern militar condus de generalul Sănătescu care va trebui să încheie el armistițiul. Conducerea guvernului îi fusese propusă mai întâi lui Maniu, dar acesta refuzase nevrând să încheie el armistițiul cu rușii. Între timp, este constituit un nou guvern condus de generalul Sănătescu. Regele dă un comunicat către țară prin care anunță ieșirea României din alianța cu Germania nazistă și cere retragerea trupelor germane din țară în termen de trei zile. Baronul Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei în României, se duce în audiență la palat și proferează amenințări cu represalii din partea Armatei Germane. Regele pleacă apoi din capitală. În ciuda propunerilor generalilor Friessner și Hansen ca Armata Germană să nu intervină, OKW-ul dă ordin trupelor germane să ocupe Bucureștiul. Se dau lupte grele între armatele germane și române în apropierea capitalei, iar Bucureștiul este eliberat de nemți. Armata Română pleacă în urmărirea Armatei Germane, ajungând până în Ungaria și Cehoslovacia. În urma armistițiului încheiat cu URSS, România intră sub influența sovietică, a cărei armată se afla deja pe teritoriul țării. Ambasadorul sovietic Andrei Vîșinski îi impune regelui formarea unui guvern prosovietic condus de dr. Petru Groza. Regele Mihai este decorat de Stalin cu Ordinul Victoria pentru contribuția sa la încheierea războiului. Mareșalul Antonescu și principalii săi colaboratori sunt judecați de Tribunalul Poporului condus de Alexandru Voitinovici. Printre cei care depun mărturie la procesul lui Antonescu este și Iuliu Maniu. Acesta afirmă că mareșalul era singurul care avea autoritatea morală pentru a încheia armistițiul, deoarece armata avea încredere în el. Maniu spune că Antonescu a avut intenții bune, dar îi reproșează politica de alianță cu Germania, guvernarea dictatorială și amestecul Germaniei în economia României. Mareșalul este condamnat la moarte și executat, alături de Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Z. Vasiliu. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I este silit să semneze actul de abdicare și să părăsească țara. Pătrășcanu este arestat de foștii lui tovarăși de partid și dus la închisoarea Jilava. Iuliu Maniu moare în anul 1953 în Închisoarea Sighet, iar apoi și Gheorghe Brătianu după ce este bătut cu sălbăticie de un gardian. La cererea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, directorul Securității, Gheorghe Pintilie poreclit „Pantiușa” îl împușcă în 1954 pe Pătrășcanu.